Luni, vremea va fi mai calda decat in mod normal la aceasta data, chiar deosebit de calda in regiunile vestice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse intre 26 de grade in estul Transilvaniei si 34 de grade in Crisana. Cerul va fi variabil, cu innorari temporar accentuate, averse, descarcari electrice si intensificari de scurta durata ale vantului, local in zona de munte, pe arii mai restranse in sud si izolat in centru, dupa-amiaza si la inceputul noptii. Vor fi conditii de grindina. Temperaturile minime se vor incadra, in general, intre 10 si 20 de grade.
Marti, vremea se va mentine mai calda decat in mod normal in aceasta perioada, chiar deosebit de calda in regiunile vestice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, in general, intre 27 si 34 de grade Celsius.
Cerul va fi variabil, cu innorari temporar accentuate, averse, descarcari electrice si intensificari de scurta durata ale vantului, local in regiunile estice si la munte si izolat in centru si in sud, mai ales seara si in prima parte a noptii. Vor fi conditii de grindina. Temperaturile minime se vor situa intre 11 si 21 de grade Celsius.
Sursa: Mediafax