ANM a emis un COD GALBEN, pentru intervalul 31 mai, ora 12 – 01 iunie ora 10. Fenomene vizate: manifestări de instabilitate atmosferică.
În intervalul menționat, vremea va fi instabilă. Vor fi averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, grindină și intensificări ale vântului ce vor lua și aspect de vijelie. Cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și izolat 40…50 l/mp.
Instabilitatea atmosferică se va menține temporar accentuată și în următoarele zile, în cea mai mare parte a țării.
Un COD PORTOCALIU este valabil pentru intervalul 31 mai, ora 15 – 01 iunie ora 10. Fenomene vizate: ploi abundente; instabilitate atmosferică, temporar deosebit de accentuată.
În cea mai mare parte a Munteniei și Dobrogei, nordul Olteniei, jumătatea de sud a Moldovei, precum și în zona Carpaților Meridionali și de Curbură, va ploua torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși local 40…50 l/mp și pe arii restrânse 60…80 l/mp. În special în estul și sud-estul țării vor fi vijelii, grindină de medii și mari dimensiuni și frecvente descărcări electrice.