Vremea se răceşte în acest weekend, când vor fi temperaturi ce nu vor depăşi 9 grade Celsius în Bucureşti, sau 14 grade în Oltenia, informează reprezentanţii ANM. Meteorologii spun însă că temperaturile sunt normale pentru începutul lunii martie.
„Pe parcursul zilei de sâmbătă, vremea se va răci, astfel că temperaturile se vor situa în jurul celor care sunt normale pentru această perioadă, uşor mai scăzute în nord-vestul ţării. Cerul va fi variabil, cu înnorări în zonele sudice, unde pe arii restrânse se vor semnala precipitaţii slabe, sub formă de ploaie. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 1 grad în nordul Moldovei şi 13-14 grade în Oltenia, iar cele minime se vor situa între minus 10 şi 1 grad”, a declarat, Mirela Polifronie, meteorolog de servicu în cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie.
Potrivit reprezentantului ANM, sâmbătă, vremea se va răci şi în Bucureşti unde, în prima parte a zilei, vor fi condiţii de precipitaţii.
„În Capitală, vremea se va răci, iar temperaturile maxime vor fi de 7-8 grade, normale pentru această perioadă a anului. În prima parte a zilei, în Bucureşti este probabilă apariţia precipitaţiilor, iar vântul va avea unele intensificări ziua, apoi va fi slab”, explică meteorologul de serviciu.
Potrivit sursei citate, dumincă, cerul va fi variabil, va ploua izolat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 3 şi 11 grade, iar cele minime între -4 şi 4 grade, iar în zona Capitalei, temperatura maximă va fi de 9 grade Celsius.