Vremea va fi caldă şi instabilă azi, cu furtuni puternice în majoritatea regiunilor şi disconfort termic accentuat în zonele de câmpie.
De la orele prânzului, mai întâi în zonele montane şi apoi în aproape toată ţara, se vor ănregistra averse torenţiale, vijelii şi căderi de grindină. Cantităţile de apă pot ajunge la 35 de l/mp. Maximele zilei se vor încadra între 25 şi 32 de grade Celsius.
Instabilitatea atmosferică se menţine şi la noapte în cea mai mare parte a ţării. Va ploua torenţial pe arii extinse şi se vor semnala şi descărcări electrice. Vântul va sufla cu intensificări pe perioada ploilor iar minimele se vor încadra între 12 şi 23 de grade.
BUCUREŞTI
În Bucureşti astăzi cerul va fi variabil, iar maxima zilei ajunge la 32 de grade. Sunt prognozate şi ploi torenţiale, mai ales în a doaua parte a zilei. În week-end vremea se menţine caniculară, cu maime de 33 de grade dar şi cu averse şi descărcări electrice după orele prânzului. Va ploua şi pe parcursul nopţilor care urmează, iar minimele se vor încadra între 18 şi 20 de grade.
LITORAL

PROGNOZĂ URMĂTOARELE 3 ZILE
În următoarele două zile, vremea se menţine călduroasă dar instabilă. Indicele temperatură-umezeală va trece de pragul critic de 80 de unităţi mai ales în zonele de câmpie. Mâine va ploua în zonele de deal şi de munte, în nord-vest, est şi sud-est. Sâmbătă sunt prognozate averse şi descărcări electrice în nord, nord-vest şi centru. Maximele vor atinge 34 de grade Celsius în prag de week-end.