În intervalul 16-19 noiembrie, pompierii maramureșeni au intervenit în cazul a 11 situații de urgență. Dintre acestea 9 au fost incendii și 2 accidente rutiere.
Vineri, 16 noiembrie, Detașamentul de Pompieri Baia Mare a intervenit în localitatea Remetea Chioarului pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la un coș de fum. A ars funinginea din coșul de evacuare al fumului. Tot vineri, pompierii din cadrul Punctului de Lucru Șomcuta Mare au intervenit la un accident rutier în localitatea Vărai. În urma accidentului a rezultat o victimă, în vârstă de 56 de ani, care a fost preluată de către echipajul TIM SMURD și transporată la spital.
Sâmbătă, 1 noiembrie, pompierii militari din Fărcașa au lichidat un incendiu izbucnit în localitatea Ardusat la podul unei locuințe. Flăcările au distrus circa 100 de metri pătrați din acoperișul de lemn al locuinței. Pompierii băimăreni au lichidat un incendiu izbucnit la un mijloc de transport. Focul a distrus elementele combustibile din bordul mașinii.
Pe strada Macului din Baia Mare, o cratiță uitată pe foc a făcut ca bucătăria unui apartament să fie inundată cu fum. În momentul producerii incendiului în apartament se aflau doua persoane, 36 și 6 ani, care au fost evacuate de către pompieri și care au fost asistate și evaluate medical de către echipajul TIM sosit la locul intervenției. Tot sâmbătă, un accident rutier a avut loc în localitatea Remetea Chioarului. Spre locul intervenției s-au deplasat pompierii băimăreni și un echipaj al SAJ Maramureș. Victima rezultată în urma accidentului a fost preluată de către echipajul medical sosit la locul accidentului.
Duminică, 18 noiembrie, la fostul cinematograf din Baia Sprie, în sala de spectacole a izbucnit un incendiu. Focul a fost lichidat de către pompierii băimăreni. Flăcările au distrus circa 100 kg de materiale textile și circa 3 metri pătrați de pardoseală din lemn.
Tot pompierii din cadrul Detașamentului Baia Mare au lichidat și un incendiu de vegetație în Băița. Au ars circa 0,5 hectare de vegetație. Pe bulevardul Republicii, în subsolul Palatului de Justiție, un tablu electric a fost cuprins de flăcări. Pompierii băimăreni au lichidat incendiul în urma căruia au ars 5 metri liniari de cablu electric.
Pompierii din cadrul Pichetului Târgu Lăpuș, alături de pompierii voluntari din Lăpuș, au intervenit pentru lichidarea unui incendiu la un șopron. Focul a distrus 2 metri pătrați de tavan și 2 metri pătrați de perete din lemn.
Astăzi, 19.11, pompierii băimăreni au intervenit pe strada Oituz din Baia Mare pentru lichidarea unui incendiu izbucnit într-un apartament. Din cauza fumului dens degajat de incendiu au fost evacuați toti locatarii de pe scară. Focul a pornit cel mai probabil din cauza unui aparat electrocasnic defect. Au ars obiecte de mobilier, îmbrăcăminte, aparatură electrocasnică, geamuri. De asemenea au fost afectate și geamurile de la apartamentul superior. Două persoane au fost intoxicate ușor cu fum și au primit îngrijiri medicale de la un echipaj al SAJ.
Comments 1