În acest week-end poliţiştii rutieri maramureşeni au organizat şi executat mai multe acțiuni pentru depistarea conducătorilor auto care conduc vehicule fiind sub influența băuturilor alcoolice şi pentru asigurarea unui climat de siguranţă pe drumurile publice din judeţ.
Astfel, pe parcursul a două zile, respectiv sâmbătă şi duminică, au constatat nu mai puţin de 15 infracţiuni contra siguranţei circulaţiei din care şapte de conducere fără permis, cinci de conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, două de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice şi una de conducere a unui autovehicul neînmatriculat.
Infracţiunile au fost constatate de poliţiştii din Baia Mare, Baia Sprie, Borşa, Săliştea de Sus, Suciu de Sus şi Cupşeni.
În patru cazuri conducătorii auto s-au urcat la volan şi fără permis şi sub influenţa băuturilor alcoolice.
Pe numele tuturor persoanelor depistate poliţiştii au întocmit dosare penale.