Vezi VIDEO
Vedeta de televiziune Andreea Marin Banica, aflata azi, 30 mai, in Baia Mare pentru promovarea unei campanii impotriva violentei domestice initiata de designerul Lorand Coza, s-a intalnit cu admiratorii din Baia Mare, in fata carora nu s-a mai prezentat pana acum. Imbracata intr-o camasa populara cu motive traditionale din zona Maramuresului istoric si cu blugi, avand ca accesoriu la gat o zgardana colorata, Andreea Marin Banica a moderat in aceasta seara o intalnire emotionanta, in care victime ale violentei domestice, dar si un agresor si-au spus povestile de viata.
Campania “Violenta naste violenta” a lui Lorand Coza a continuat azi, 30 mai, la Gold Plaza Baia Mare, cu o dezbatere la care au participat un psiholog, un avocat si un reprezentant al IPJ Maramures, care au analizat, impreuna cu lumea prezenta, motivele pentru care se ajunge la agresiune in sanul familiei. Actiunile in sprijinul celor abuzati in familie au inceput inca de saptamana trecuta, cand pe strazile din municipiu s-a desfasurat un mars impotriva violentei domestice.
“Dialogul din aceasta seara a fost motivat de dorinta de a schimba ceva profund in viata celor care au nevoie de astfel de incurajare. Vorbim de o campanile impotriva violentei de acasa, violentei domestice… Am cunoscut astazi cazuri cutremuratoare intr-o Romanie a pacii in care acasa poate fi razboi. Am cunoscut femei care si-au luat copiii si au lasat totul in urma, o viata intreaga de munca, sentimente investite, realizari, asa cum au fost ele intr-o familie imperfecta, si au pornit spre o alta viata cu incertitudini si multe necunoscute si cu acest bagaj al durerilor personale pe care il vor duce multa vreme”, a declarat Andreea Marin Banica.
Vedeta tv a precizat ca stie inclusiv persoane publice care au trecut prin asemenea suferinte, fiind victime ale violentei in familie. “Incerc sa protejez identitatea persoanelor care nu isi doresc sa devina publica povestea lor, dar sigur ca asta se intampla la orice nivel de educatie, din pacate, pentru ca astfel de porniri nu tin intotdeauna de educatie, tin si de cei sapte ani de acasa, de temperament. Sunt multe lucruri implicate aici”, a explicat ea.
Andreea Marin Banica s-a convins de faptul ca are numerosi fani in Baia Mare si ca renuntarea la titulatura de “zana a surprizelor” nu i-a afectat popularitatea. Unii dintre cei prezenti chiar i-au facut diverse cadouri, bineinteles legate de Maramures. De altfel, vedeta si-a exprimat dorinta de a reveni in judet, insa doar in calitate de simplu turist.
“De multa vreme imi doresc sa ajung in coltul acesta de tara. Sunt putine locuri din Romania pe care nu le-am vazut si acesta este unul dintre ele. Stiam ca sunt oameni frumosi, stiam ca sunt locuri de poveste, dar nu stiam ca poate exista o asemenea mobilizare de forte locale. Sunt fericita cand cunosc astfel de oameni tineri si la minte, si la trup, de data aceasta. Imi pare bine ca lucrurile nu stagneaza, nu peste tot. Suntem intr-un moment in care oamenii sunt dezorientati, isi conserva parca fortele dar nu stiu pentru ce. Aici, am gasit oameni care misca muntii, la propriu prin actiuniile lor”, a declarat Andreea Marin Banica pentru eMaramures.
Sursa: Diana Grad