Desi iarba si pietrele impiedica alunecarea si lasa urme vizibile pe schiuri ori placi, iar din cand in cand raman scantei in urma schiorilor, amatori exista. La partia Icoana din Cavnic, singura cu nocturna, instalatia a functionat chiar si sambata la orele serii, iar clientii nu lipseau.
Stratul de zapada masura sambata numai vreo 5-7 centimetri, fiind ceva mai gros in partea superioara. La baza insa, conditiile de schi sunt dificile astfel incat multi isi numarau zgarieturile de pe echipament si in acelasi timp se bucurau ca macar au unde sa il foloseasca.
In conditii similare s-a schiat si in partea superioara a partiei Roata din Cavnic.
Ar fi nevoie de o ninsoare ceva mai puternica pentru ca aceste zone de agrement din Maramures sa fie cu adevarat in circuit, administratorii spera insa ca sezonul sa nu fie compromis in totalitate ca sa isi poata recupera putin din investitii.
Sursa: Meda Muntean