Din 2011, în primul weekend al lunii octombrie, suntem gazda unui eveniment internațional de valorificare și promovare a frumuseții și bogăției culturale a Maramureșului în combinație cu spectaculozitatea pe care baloanele cu aer cald o transmit, aducând împreună piloți din toată Europa pentru o experiență unică și memorabilă.
Piloții care participă la festival sunt pasionați de ceea ce fac, vin motivați strict de dragostea pentru zbor, de întâlnirile cu prieteni, de descoperirea de oameni și locuri noi. Din 28 de țări europene, un număr de 182 de baloane cu aer cald au participat la cele 5 ediții ale festivalului nostru, fiecare devenind ambasador al culturii noastre tradiționale.
În 1783, frații Joseph Michael și Jacques Étienne Montgolfier și-au demonstrat invenția, balonul cu aer cald, în fața unei mulțimi de demnitari din Annonay, Franța. Astăzi, în Maramureș, piloți din întreaga Europa își înalță baloanele în una dintre cele mai spectaculoase zone maramureșene, Țara Lăpușului.
Poate mulți dintre noi am visat să zburăm cu balonul de când am fost purtați prin călătoria plină de suspans și neprevăzută a profesorului Fergusson din cartea „Cinci săptămâni în balon” de Jules Verne. Să visăm că putem să plutim încet, în voia vântului, deasupra ținuturilor fermecătoare ale necunoscutului și că putem să ne bucurăm de magia și frumusețea baloanelor cu aer cald. Astfel, din dorința de a le oferi oamenilor bucuria de altădată, s-a creionat povestea festivalului Maramureș Balloon Fiesta.
Festivalul va avea loc în octombrie 2021. Restul detaliile vor fi prezentate pe parcurs.