Premierul australian, Tony Abbott, l-a avertizat pe presedintele rus, Vladimir Putin, ca nu va putea evita o „conversatie” pe tema catastrofei zborului MH17 doborat in Ucraina. Tony Abbott a declarat ca se va ‘confrunta’ cu liderul de la Kremlin cu prilejul summitului G20 care va avea loc saptamana viitoare la Brisbane.
Canberra a cerut Moscovei o intalnire bilaterala cu aceasta ocazie, insa Rusia nu a dat niciun raspuns pana in prezent.
‘Nu va putea evita o conversatie intr-un fel sau altul, vom avea o intalnire bilaterala, pe un culoar ori intr-un loc mai putin oficial‘, a afirmat premierul australian citat in editia de joi a ziarului The Australian. ‘Doresc o adevarata intalnire bilaterala imediat ce este posibil’, a adaugat el.
Dupa distrugerea in zbor, pe 17 iulie, a unui avion malaezian de pasageri in spatiul aerian din estul Ucrainei, soldata cu moartea a 298 de persoane, dintre care 38 de australieni si numerosi olandezi, Tony Abbott are cuvinte dure la adresa liderului rus.
Mai multe tari considera ca aparatul a fost victima unui tir cu rachete al separatistilor prorusi, sprijiniti de Moscova. La randul sau, Rusia acuza Ucraina ca se afla la originea tirului.
Tony Abbott a adaugat, totusi, ca nu doreste ca aceasta problema sa umbreasca summitul G20. Potrivit unor surse guvernamentale australiene, cei doi lideri s-ar putea intalni cu ocazia summitului APEC desfasurat luni la Beijing.
‘Nu am de gand sa tulbur (summitul) G20 cu o disputa privata intre Australia si Rusia’, a mai spus prim-ministrul.
Canberra doreste sa aduca la cunostinta Moscovei ‘cat este de important pentru Australia, Olanda, Malaezia si pentru toate celelalte tari care aveau cetateni la bordul (zborului) MH17 sa obtina o cooperare deplina si completa cu ancheta’, a subliniat premierul Tony Abbott.
Premierul olandez, Mark Rutte, a sosit de curand in Australia pentru a discuta despre aceasta tragedie.
Potrivit raportului preliminar al Biroului olandez pentru securitate (OVV) insarcinat cu ancheta, avionul a fost lovit de numeroase proiectile ‘cu viteza mare’. Raportul nu precizeaza insa originea acestor proiectile.
Sursa foto: Agerpres
Sursa: Agerpres