State din Uniunea Europeană, printre care și România, au început să livreze echipamente și ajutoare medicale Ucrainei, care a solicitat marțea trecută liderilor internaționali să o sprijine în eventualitatea în care criza ar putea escalada, iar Rusia ar invada teritoriul. Între timp, companiile aeriene Lufthansa și Austrian Airlines și-au suspendat călătoriile către și dinspre Kiev din cauza tensiunilor din zonă.
De la 1 martie, CJ Dâmbovița demarează colectarea selectivă a deșeurilor. Valoarea investiției pe urmă…
Ucraina beneficiază de sprijinul Uniunii Europene, a transmis, sâmbătă, Comisia Europeană, precizând că autoritățile naționale ale statelor membre ale blocului comunitar livrează echipamente medicale Kievului. Deciziile oficialilor vin după ce autoritățile ucrainene au cerut, marțea trecută, Europei să intervină în criza cu care se confruntă.
România livrează ajutor medical Ucrainei
Alături de Franța, Slovenia, Irlanda și Austria, primele state care au contribuit cu ajutoare pentru Ucraina, a intervenit și România, potrivit unui comunicat emis de Comisia Europeană.
Franța a trimis Kievului un spital de campanie, medicamente, câteva sute de corturi, pături și saci de dormit. Celelalte țări au livrat echipamente medicale, asistență suplimentară și generatoare electrice.
În zilele viitoare, liderii europeni vor livra și alte ajutoare medicale către Ucraina.
Comisia Europeană trimite provizii la Kiev
„În urma unei cereri a guvernului Ucrainei pentru asistenţă de urgenţă din cauza ameninţării de continuare a escaladării, Comisia Europeană coordonează livrarea de provizii esenţiale în sprijinul populaţiei civile”, a mai transmis Comisia Europeană.
În altă ordine de idei, cel puțin cinci ambasade, inclusiv cea a Statelor Unite ale Americii, și-au mutat o parte din operațiuni în orașul ucrainean Lviv, la o distanță mică de granița cu Polonia. Și NATO a luat o astfel de decizie, în urmă cu câteva ore.
„Am ordonat aceste măsuri dintr-un singur motiv – siguranța personalului nostru”, a declarat, la începutul săptămânii curente, secretarul de stat Antony Blinken.
Oficialul a „îndemnat ferm” orice cetățean american să părăsească „imediat” Ucraina – un mesaj pe care Washingtonul l-a transmis în repetate rânduri. Mai mult de o duzină de țări le-au spus cetățenilor lor să părăsească Ucraina, inclusiv Marea Britanie și Australia. Germania a emis, sâmbătă, o nouă alertă prin care a anunțat nemții să părăsească statul în regim de urgență.