Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Petea au depistat zece persoane care la intrarea în ţară au încercat să se sustragă de la efectuarea controlul de frontieră, pentru a evita perioada obligatorie de carantinare, dispusă de către autorităţile competente, conform reglementări în vigoare. Acum sunt cercetate pentru trecere frauduloasă a frontierei de stat.
La sfârşitul săptămânii trecute, când valorile de trafic în Punctul de Trecere a Frontierei Petea, județul Satu Mare, au crescut o dată cu apropierea Sărbătorilor Pascale, mai mulţi cetăţeni români care se întorceau din străinătate au încercat să eludeze controlul de frontieră. Polițiștii de frontieră aflaţi la supraveghere în zona perimetrală a punctului de trecere au identificat, la intervale diferite de timp, în total, zece persoane care se deplasau pe jos, trecând de pe sensul de intrare în țară, pe cel de ieșire, încercând să ocolească tonetele de control şi să evite formaliţăţile de frontieră.
Persoanele au fost oprite de poliţiştii de frontieră. Din verificări au stabilit faptul că încercarea cetăţenilor români de a eluda controlul de frontieră era motivată de dorinţa de a evita perioada obligatorie de carantinare dispusă, conform reglementărilor în vigoare, de către reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Satu Mare aflaţi în punctul de frontieră. Unul dintre cetăţeni venea din Belgia, doi din Franţa, iar şapte se întorceau din Germania.
Ca urmare a celor constatate, cei zece cetăţeni români sunt cercetaţi pentru săvârșirea infracțiunii de trecere ilegală a frontierei de stat, iar autorităţile competente au dispus măsura de a sta în carantină, conform legislaţiei în vigoare.
Recomandăm cetăţenilor care revin în România în această perioadă să se informeze cu privire la condiţiile de călătorie şi menţionăm că încercarea de a intra în ţară fără a efectua controlul de frontieră reprezintă infracţiunea de “intrare în ţară prin trecerea ilegală a frontierei de stat a Românie” şi se pedepseşte conform Codului Penal.
Trebuie să precizăm faptul că, în actualul context pandemic, după realizarea controlului specific de frontieră efectuat de către polițiștii de frontieră (verificarea documentelor de călătorie sau alte acte care demonstrează că sunt îndeplinite condițiile de trecere a frontierei), pe sensul de intrare în țară, în punctele de trecere a frontierei, participanții la trafic sunt preluați de reprezentanții Direcției de Sănătate Publică aflați în punct pentru efectuarea triajului epidemiologic şi dispunerea măsurilor prevăzute de lege.