Și în acest an, în cadrul manifestării ”Zilele Maramureșului – Haida, hai în Maramureș”, Consiliul Județean a oferit distincția ”Cinstea Maramureșului” personalităților care, prin acțiunile lor, ne reprezintă cu cinste în țară și în străinătate.
Prezenți pe scenă pentru a-și ridica premiile în cadrul evenimentului moderat de șeful Biroului Informare Turistică, Dan Carpov, au urcat, la Categoria ”Știință, economie, juridic” următorii maramureșeni: cercetătorul științific dr. Ioan Dăncuș, directorul de departament al Institutului de Cercetare de la Măgurele; Vasile Alin, economist în cadrul Departamentului Relații Globale Orientul Mijlociu și Africa, al Organizației Economice pentru Cooperare și Dezvoltare (OECD), din Paris, Franța; Remus Robu, avocat, director al Casei de Avocatură Gillen De Alwis, Londra; consilierul județean Teodor Ardelean, directorului Bibliotecii Județene ”Petru Dulfu” Baia Mare; Lucian Perța, scriitor și poet român, considerat drept cel mai mare parodist al României; Nicolae Bud, consilier al președintelui Grupului de firme Astra; Lucia Pop, fost muzeograf, șef de secție și în continuare colaboratoare a Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Maramureș; Ioan Marchiș, artist plastic, eseist, membru al Uniunii Artiştilor Plastici din România și directorul coordonator al Direcţiei Judeţene de Cultură Maramureş; Vasile Ona Jotu, membru fondator al primei Asociații a românilor din Transcarpatia de după 1989, ”George Coșbuc” din Slatina; Ioan Ardeleanu Pruncu, publicist, profesor; Adrian Marchiș, reporter corespondent la Radio România Actualități.
Mediul academic a fost reprezentat, în acest an, de trei profesori de elită ai Maramureșului, care au fost recompensați cu distincția ”Cinstea Maramureșului”, acordată de către vicepreședintele Consiliului Județean Maramureș, Ioan Doru Dăncuș. Este vorba despre prof. univ. dr. ing. Viorel Pop, profesor universitar, secretar științific al Universității de Vest ”Vasile Goldiș” Arad, filiala Baia Mare; conf. univ. dr. Delia Suiogan, prodecan al Facultății de Litere al Centrului Universitar Nord Baia Mare din cadrul Universității Tehnice Cluj Napoca. A treia distincție pentru mediul academic a fost acordată conf. univ. dr. Daniela Dunca, care predă disciplinele Filosofie antică, Filosofie medievală și a Renașterii, Logică generală,Tehnică de argumentare, Retorică, Etică, Introducere în relații publice la Facultatea de Litere, Centrul Universitar Nord Baia Mare din cadrul Universității Tehnice Cluj Napoca, dar susține și cursuri de masterat la specializarea ”Drepturile Omului” și cursuri postuniversitare de Management Instituțional și resurse umane.
Trei distincții ”Cinstea Maramureșului” au fost acordate și Mediului de Afaceri, iar cei recompensați în cadrul acestui eveniment au fost Daniel Varzaru, director general la UAC Europe, Ioan Filip, proprietarul fabricilor de mobilier Taparo si Sofaworks din Targu Lapus și al fabricii de burete și saltele 4Brands din Baia Mare și Mircea Cirț, manager general ATP Exodus.
În Domeniul Medical, distincțiile ”Cinstea Maramureșului” s-au acordat fostului manager al Spitalului de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare, dr. Viorica Cherecheș, deputat în Parlamentul României; doctorului Vasile Călin Vlad, managerul Spitalului Clinic CF Cluj și dr. cc. Petru Șușca, managerul Spitalului Clinic de Urgență Cluj.
În domeniul Social a fost recompensat Ștefan Dărăbuș, Director regional Hope and Hopes pe Europa Centrală și de Sud și director al HHC România și Ionuț Ahrițculesei, pompier la Inspectoratul Județean pentru Sistuații de Urgență Gh Pop de Basești Maramureș.
”Cinstea Maramureșului 2019” s-a acordat și următorilor veterani de război: G-ral (rtr) Haralambie Cacina, președintele Filialei ANVR a județului Maramureș; Lt.col (rtr) Felix Leucean, secretarul Biroului Executiv al filialei Maramureș a ANVR; Colonel (rtr) Petru Coca, membru în Biroul Executiv al filialei Maramureș a ANVR; Plutonier adjutant (rtr) Petru Curtuzan.
Pentru rezultatele extraordinare înregistrate la olimpiadele internaționale de către elevii Maramureșului, au fost recompensați cu distincții următorii profesori: Miholca Cristian Claudiu, profesor de informatică la Liceul Teoretic Petru Rares Tg Lăpuș; Lici Marina, profesor de Fizică la Colegiul Național ”Gheorghe Șincai” Baia Mare; Predoiu Nicoleta, profesor de Chimie la Colegiul Național ”Gheorghe Șincai” Baia Mare; Bârlea Gheorghe, profesor la Colegiul Național ”Gheorghe Șincai” Baia Mare; Lucian Stoian, profesor de fizică și coordonatorul Centrului de Excelență în Astronomie al Colegiului Național ”Vasile Lucaciu”, Baia Mare.
Elevii cu rezultate excepționale la olimpiadele internaționale, recompensați cu distincții
Pentru meritele deosebite înregistrate în competițiile școlare au fost recompensați următorii elevi: Traian Tuș, Colegiul Național ”Gheorghe Șincai” Baia Mare – medalie de argint la Olimpiada Internațională de astronomie și astrofizică; Marosan Erik, elev la Școala Gimnazială ”Nicolae Iorga” Baia Mare – premiul special la Concursul Internațional de Ortografie ”Simonyi Zsigmond”; Anita Fuci, elevă la Școala Gimnazială ”Nicolae Iorga” Baia Mare – locul II la Olimpiada Internațională de Limbă, Literatură și Cultură Maghiară ”ApaczaiCsere Janos”; Emeric Claudiu Ardelean, elev la Colegiul Național ”Gheorghe Șincai” Baia Mare – medalie de aur la Olimpiada Internațională D.I.Mendeleev.
Deși nu au reușit să ajungă la eveniment, au fost de asemenea recompensați cu ”Cinstea Maramureșului” următoarele personalități: dr. Carol Kacsó arheolog, fost muzeograf, șef de secție și director adjunct la Muzeul de Istorie și Arheologie Baia Mare (Categoria Istorie); Vladimir Iacob, unul din fondatorii companiei Aramis Invest; Ștefan Blasko, manager general la Grupul de firme Electrosistem Baia Mare; Ion Roman, constructor, administrator al SC ALBROM SRL; Marinela Vasilica Ardelean, preşedinte şi organizator al festivalului internaţional de vinuri din România, RO-Wine – toți aceștia au primit distincția la Categoria Mediul de Afaceri.
La Categoria ”Cultură” au fost recompensați, în lipsă, Ioan Groșan, scriitor, angajat al Muzeului Național al Literaturii Române; Ion Piso – artist emerit, decorat cu „Crucea Casei Regal ”Cavaler al Ordinului „Steaua României” în grad de Comandor, preşedintele Fundaţiei OERA Internaţiones, membru al Uniunii Compozitorilor şi Muzicienilor din România, membru al WORLD Institute for Opera and Poetry, UNESCO și Doris Uglar, președinte al Asociației Euro-Maria Events Bruxelles, co-organizatoare a sărbătorii Primăvara Românească la Bruxelles și o mare promotoare a României și a județului Maramureș în capitala Belgiei. La Categoria ”Social” o distincție s-a acordat și lui Adrian Cupșa, un tânăr remarcabil care de aproape trei ani de zile face zilnic voluntariat la centrul ”Luchian” din Baia Mare, dorind să ajute copiii cu dizabilități, așa cum și el a fost ajutat la rândul lui.
În ceea ce privește Categoria ”Mediul Academic”, distincția ”Cinstea Maramureșului” s-a acordat și dr. Ing. Vasile Țopa, rectorul Universității Tehnice din Cluj-Napoca (UTCN), o universitate de elită a României, iar la Categoria ”Cultură, istorie, media”, merite i-au fost recunoscute și lui Gheorghe Pârja, poet liric, redactorul şef al ziarului Graiul Maramureşului din Baia Mare şi colaborator la mai multe publicaţii culturale din ţară şi din străinătate.
Alți elevi premiați cu ”Cinstea Maramureșului” pentru că ne fac cinste cu rezultatele obținute la olimpiadele internaționale au fost: Paul Becsi, Colegiul Național ”Gheorghe Șincai” Baia Mare- medalia de argint la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori; Vlad Robu, elev al Colegiului Național ”Vasile Lucaciu” Baia Mare – medalie de aur la Olimiada Iraniană de Geometrie în 2017; medalie de bronz la Olimpiada Internațională Pluridisciplinară ”Tuymaada”, Federația Rusă și medalie de argint la Olimpada Națională de Matematică 2017; Doru Călin Leșe, elev al Liceului Teoretic ”Petru Rareș” Târgu Lăpuș, a obținut în anul școlar 2017-2018 premiul III la Concursul de informatică AcadNet, secțiunea rețele; Darius Lazea, elev al Colegiului Național ”Gheorghe Șincai” Baia Mare a obținut în anul școlar 2018-2019 medalia de argint la Olimpiada Balcanică de Matematică pentru Juniori; Iuliu Daniel Cuceu, elev al Colegiului Național ”Vasile Lucaciu” Baia Mare, a obținut în anul școlar 2017-2018 mențiunea de onoare la Olimiada Internațională de Astronomie; Radu Herzal, elev la Colegiul Național ”Gheorghe Șincai” Baia Mare, a obținut în anul școlar 2017-2018 medalia de bronz la Olimpiada Internațională de Științe pentru Juniori 2018.
Profesorii premiați care nu au reușit să ajungă la Oncești pentru a-și ridica distincția au fost: Florin Bojor, profesor de matematică la Colegiul Național ”Gheorghe Șincai” Baia Mare, Meda Bojor, profesor de matematică la Colegiul Național ”Gheorghe Șincai” Baia Mare și Erica Darolți, profesor de matematică la Colegiul Național ”Vasile Lucaciu” Baia Mare.
Gabriel Zetea: ”Există încă foarte mulți maramureșeni care merită această distincție”
Șeful administrației județene, Gabriel Zetea a fost prezent sâmbătă, 18 mai 2019, la Oncești, la evenimentul ”Cinstea Maramureșului”, unde a mulțumit încă o dată tuturor instituții de cultură în subordinea Consiliului Județean Maramureș pentru implicarea de care au dat dovadă și în acest an în organizarea și buna-desfășurare a evenimentului ”Zilele Maramureșului – Haida, hai în Maramureș”. Prezent pe scena de la Oncești, președintele Gabriel Zetea a amintit despre faptul că, în acest an, bugetul instituțiilor de cultură a fost majorat, în medie, cu 50%, dar această creștere se regăsește în dăruirea și profesionalismul cu care s-au organizat la această a V-a ediție a sărbătorii Maramureșului. Totodată, a amintit implicarea tuturor administrațiilor locale, dar și vizitele pe care județul le-a primit în acest timp, respectiv prezența în județ a premierului României, Viorica Dăncilă, dar și a ministrului Afacerilor Interne, Carmen Dan, a ministrului Sănătății, Sorina Pintea, a ministrului Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș. ”Au fost și vizite de lucru în tot acest timp, deoarece județul are încă nevoie de mulți bani pentru a recupera anii în care a fost subfinanțat. Și am speranța că, și în continuare,banii vor veni în Maramureș. Acum însă doresc să îi felicit pe toți cei care au fost nominalizați pentru distincții, deși sunt convins că sunt încă mulți maramureșeni care merită acest titlu onorific”, a declarat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.