Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Siret – I.T.P.F. Sighetu Marmației au descoperit și confiscat, aproximativ 31.000 pachete de țigări de proveniență ucraineană, care erau ascunse într-un spaţiu special amenajat între compartimentul marfă și compartimentul destinat pasagerilor, în tavanul şi pereţii dubli ai caroseriei unui microbuz. Două persoane cu dublă cetăţenie româno-ucraineană sunt cercetate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, ţigările în valoare de peste 362.000 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar microbuzul a fost indisponibilizat la sediul Poliţiei de Frontieră în vederea continuării cercetărilor.
În data de 12 iunie 2018, la nivelul Sectorului P.F. Siret – I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei a fost declanșată o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări în zona de responsabilitate.
Astfel, în jurul orei 12.30, un echipaj mobil al poliției de frontieră a oprit pentru control, la ieşirea din oraşul Siret, jud. Suceava, un microbuz marca Mercedes Benz Sprinter, înmatriculat în Ucraina, condus de Valerii B. în vârstă de 44 de ani care era însoțit de Olga B. în vârstă de 40 de ani, ambii cu dublă cetăţenie româno-ucraineană.
Din primele verificări asupra mijlocului de transport, polițiștii de frontieră au descoperit un spaţiu special amenajat între compartimentul marfă și compartimentul destinat pasagerilor, în care a putut fi observată o cantitate mare de țigări, fapt pentru care cei doi au fost conduşi împreună cu microbuzul, la sediul Poliției de Frontieră pentru continuarea cercetărilor.
Asupra autovehiculului a fost efectuat un control amănunțit, în urma căruia a fost descoperită în spaţiul special amenajat între compartimentul marfă şi compartimentul pasagerilor, precum şi în pereţii dubli ai caroseriei, în tavanul microbuzului şi într-o canistră din plastic, cantitatea de 30.950 pachete cu țigări de diferite mărci, de proveniență ucraineană.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, iar întreaga cantitate de țigări în valoare de 363.000 lei, a fost ridicată în vederea confiscării.
De asemenea, microbuzul folosit la activitatea infracțională în valoare de 32.200 lei a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.
Pe numele celor două persoane procurorul de caz a emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei să fie prezentaţi în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Rădăuţi cu propunere de arestare preventivă.