În ultima săptămână, 56 de şoferi care circulau cu viteză excesivă pe autostrăzi au fost depistaţi de poliţiştii Brigăzii Autostrăzi şi Misiuni Speciale a Poliţiei Române. Cea mai mare viteză înregistrată a fost de 229 km/h, pe autostrada A2.
În perioada 2 – 7 ianuarie a.c., poliţiştii Brigăzii Autostrăzi şi Misiuni Speciale a Poliţiei Române care acţionau pentru siguranţa şi fluenţa traficului rutier pe autostrăzi au depistat 56 de şoferi care circulau cu viteze excesive.
Astfel, pe autostrada A1, 37 de şoferi au fost înregistraţi circulând cu viteze cuprinse între 181 şi 219 km/h, iar pe autostrada A3 au fost depistaţi 15 şoferi care au depăşit limita legală de viteză, circulând cu viteze cuprinse între 181 şi 213 km/h.
Viteza maximă a fost înregistrată la data de 3 ianuarie a.c., la kilometrul 161 al autostrăzii A2, când poliţiştii au depistat un bărbat, din Constanţa, care circula cu 229 km/h.
Toţi conducătorii auto au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi între 1.305 şi 2.900 de lei şi le-au fost reţinute permisele de conducere, pentru 90 de zile.
Poliţia Română reaminteşte că depăşirea limitelor legale de viteză şi viteza neadaptată la condiţiile de trafic reprezintă unele din principalele cauze ale accidentelor rutiere grave produse pe drumurile publice!
Conform Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, viteza maximă admisă pe autostradă este de 130 km/h. De asemenea, trebuie ţinut cont de faptul că limita maximă se poate modifica, pentru motive legate de siguranţa rutieră, atunci când se circulă în condiţii meteo nefavorabile sau pe anumite segmente de drum, acest lucru fiind semnalizat prin indicatoare rutiere.
Depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni, respectiv de la 9 la 20 de puncte-amendă (în prezent, între 1.305 şi 2.900 de lei).
Totodată, se aplică sancţiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile.
Comments 1