Băimăreanca Rodica Covaci a fost arestată vineri fiind suspectată de trafic de influență. Ea fusese reținută joi pentru 24 de ore.
În urma cercetărilor s-a descoperit că în cursul perioadei 2017-2022, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a pretins şi a primit diferite sume de bani, totalizând 9.700 euro și 300 lei de la un număr de 6 persoane, lăsându-le să creadă că are influenţă asupra unor funcţionari publici din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş” Baia Mare, Ministerului Apărării Naționale şi Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor Baia Mare.
În contul banilor, femeia respectivă promitea că îi va determina pe șefii instituțiilor respective ”să îndeplinească acte contrare îndatoririlor de serviciu, respectiv să faciliteze promovarea unor examene de angajare pe posturi de asistent medical, brancardier sau subofiţer, în lipsa pregătirii corespunzătoare a acestor persoane, precum şi să urgenteze îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, respectiv să emită acte de identitate, în regim de urgenţă, în lipsa unei programări prealabile”, a mai arătat DGA.
După apariția comunicatului DGA, presa a explodat cu titluri „șocante” din care nu lipsea precizarea „Rodica Covaci, secretar PSD…” Doar că presupusa infractoare nu pare să aibă prea mare legătură cu PSD, în afara că este unul din miile de membri ai formațiunii.
Gabriel Zetea, președinte PSD Maramureș, lămurește situația:
„Am înțeles că este o problemă cu un membru al organizației, în persoana dnei Rodica Covaci, care a fost invitată către Parchet pentru a da anumite declarații. Am înțeles că s-a dat mandat de reținere pentru 24 de ore.
Nu cunosc problemele sau acuzațiile care i se aduc. Cert este că nu are absolut nicio treabă cu PSD Maramureș, până la urmă fiecare trebuie să își rezolve problemele personale iar justiția să își facă datoria.
Nu, dânsa nu este secretara partidului. Aceștia sunt aleși iar doamna Covaci nu are nicio funcție nici la nivel județean, nici la nivel municipal” a spus președintele PSD Maramureș.
Grigore Ciascai