Pe 17 decembrie 1989, în jurul orei 16:30, în Piaţa Libertăţii din Timişoara murea împuşcată Lepa Bărbat. Primul erou al Revoluţiei din Decembrie. Lângă ea, soţul a fost grav rănit în abdomen, iar fiica, împuşcată în mână. La ordinul lui Nicolae Ceauşescu, militarii şi forţele de Securitate au deschis focul asupra manifestanţilor paşnici, care strigau ”Libertate!”. Pînă dimineaţă, au murit sub gloanţe 59 de timişoreni şi câteva sute au fost răniţi.
La Timişoara, 17 decembrie este zi de doliu. Au murit primii eroi ai Revoluţiei din Decembrie 1989. Încă de dimineaţă, zvonurile confruntărilor violente cu Miliţia şi al arestărilor au cuprins întregul oraş. Oamenii care circulau cu tramvaiul erau intrigaţi că nu opreşte în staţia din Piaţa Maria, iar vitrinele din zonă erau sparte. Curând, toată lumea a aflat ce s-a întâmplat.
Unul dintre ciudatele momente ale dimineţii s-a produs în jurul orei 10:00, când conducerea Garnizoanei a scos pe străzile din centru un pluton de soldaţi, care a defilat cu drapelul de luptă. În scurtă vreme, în spatele lor s-au adunat în jur de 2.000 de oameni şi s-au hotărât să plece într-un marş paşnic spre Comitetul Judeţean PCR. Acolo au fost întâmpinaţi de un cordon de miliţieni. Strigau ”Fără violenţă!”, dar au fost împrăştiaţi cu tunuri cu apă. Au început adevărate lupte de stradă cu forţele de Miliţie şi tot mai mulţi timişoreni veneau spre centrul oraşului.
n decembrie 1989, Traian Orban avea 45 de ani şi era medic veterinar într-o comună de lângă Timişoara. Auzise ce s-a întâmplat şi a venit în oraş. Ajuns în zona Hotelului Continental, a văzut cordoane de militari care încearcau să împrăştie mulţimea care scanda. Tot atunci a văzut şi primul TAB, dar şi primul tanc pe stradă.
„Între Banca Naţională şi Facultatea de Stomatologie, spre Bastion, erau cordoane de militari, spre Comitetul Judeţean de Partid erau TAB-uri şi tancuri, nu am văzut niciodată atâta forţă. Dar era şi o mulţime de oameni nervoşi şi furioşi care fuseseră în faţa Comitetului Judeţean de Partid şi erau împinşi înspre Hotel Continental. Strigau «Libertate!». Era grozav să strigi «Libertate» în acele vremuri. M-am asociat, am intrat în grupul acela de manifestanţi şi huiduiau, dar cel mai frecvent se striga «Libertate». Asta ne unea. Nu era nimic organizat”, a povestit Orban.
Încet-încet, manifestanţii erau împinşi de către forţele de ordine înspre Piaţa Sfântul Gheorghe. Orban îşi aminteşte că pe traseu a văzut o mulţime de oameni care spărgeauvitrinele magazinelor, fără însă să ia ceva din interior. Nimeni nu îi deranja pe aceşti oameni, în vizorul forţelor de ordine fiind doar demonstranţii.
Ajunşi în Piaţa Sfântul Gheorghe, manifestanţii au încercat să blocheze unul dintre tancuri. Traian Orban a venit cu ideea să înfunde ţeava de eşapament cu o cârpă. Astfel că tancul a fost ”cucerit” de mulţime.
„În Piaţa Sfântul Gheorghe a fost blocat un tanc cu nişte cârpe, în ţeava de eşapament. S-au urcat tinerii pe el. Eu i-am zis unuia dintre ei să bage în eşapament o cârpă. Au cucerit tancul şi s-au urcat pe tanc. Strigau oamenii, bucuroşi că au cucerit tancul cu mâinile goale. Au mai incendiat un TAB care circula cu viteză pentru a împrăştia lumea”, povesteşte Orban.
La Bucureşti, în jurul orei 14:15, generalul Vasile Milea, comandantul Forţelor Armate, dă ordinul ”alarmă de exerciţiu” pe întreg teritoriul judeţului Timiş. Conducerea judeţului are ideea de a ridica de la sol două elicoptere pentru a supraveghea zona. Oamenii sunt surprinşi şi revoltaţi.
La ora 16:00, şedinţa Comitetului Politic Executiv al PCR confirmă măsurile represive de la Timişoara. Pleacă urgent, acolo, cu un avion special, generalii de miliţie Constantin Nuţă şi Velicu Mihalea, generalul de securitate Emil Macri şi generalii de armată Ion Coman, Ştefan Guşă, Victor Athanasie Stănculescu şi Mihai Chiţac.
Milea, Iulian Vlad şi Postelnicu sunt criticaţi şi ameninţaţi cu demiterea, pentru aplicarea cu slabe rezultate a ordinelor lui Ceauşescu. Acesta urma să plece a doua zi în Iran, de situaţia de la Timişoara urmând să se ocupe Elena Ceauşescu şi Manea Mănescu.
În jurul orei 16:00-16:30, în Piaţa Libertăţii, a murit primul om în Revoluţia de la Timişoara. ”Existau acolo nişte chioşcuri cărora li s-a dat foc,” povesteşte Nicolae Mircovici, preşedintele Comisiei Parlamentare a Revoluţionarilor din Decembrie 1989. ”Într-unul dintre ele a explodat o butelie de gaz. Lumea s-a speriat, crezând că au început să tragă tunurile şi a devenit agresivă. A încercat să intre în clădirea diviziei de mecanizate, aflată pe una dintre laturile Pieţei Libertăţii. S-a produs o busculadă şi cineva a tras o rafală de mitralieră.
Femeia împuşcată a fost prima care a murit la Timişoara. Se numea Lepa Bărbat. Venea împreună cu familia dinspre strada Karl Marx. S-a tras când au intrat în piaţă. Soţul a fost şi el rănit, dar fetiţa a scăpat cu o rană uşoară.”
Moartea femeii a determinat reacţia vehementă a mulţimii. Protestatarii au dat foc maşinilor parcate sub geamurile garnizoanei. Când au explodat cauciucurile, s-a creat o stare de agitaţie extraordinară. Mii de oameni erau pe stradă strigând ”Libertate!”. Zona dintre Operă şi catedrală era ocupată de manifestanţi, dar – în continuare – indivizi violenţi spărgeau vitrinele magazinelor şi au incendiat o parfumerie de la parterul unui bloc.
La ora 17:00, Nicolae Ceauşescu a ordonat, în cadrul unei teleconferinţe cu autorităţile din Timişoara, să deschidă foc împotriva civililor care nu respectă somaţia. ”Începînd de astăzi, toate unităţile Ministerului de Interne, inclusiv Miliţia, trupele de Securitate, unităţile de grăniceri, vor purta armament de luptă, inclusiv gloanţe! Fără discuţie! Cu respectarea regulamentelor şi normelor legale de somaţie conform legilor, constituţiei. Dar oricine atacă un ofiţer, un soldat, trebuie să primească riposta. Oricine intră într-un consiliu popular, într-un sediu de partid sau sparge un geam la un magazin trebuie să primească riposta imediat! Nici un fel de justificare!”.
Două ore mai târziu, generalul Vasile Milea dă ordinul ”Radu cel Frumos” (alarmă de luptă parţială) pentru judeţul Timiş. ”Împotriva manifestanţilor au intervenit Armata, brigada de Securitate-trupe şi militarii din Brigada de grăniceri. Trupa a ieşit în stradă din ordinul lui Ion Coman, numit de Ceauşescu, comandant unic. La puţin timp, s-a produs o mare busculadă şi au început să cadă oamenii,” mai spune Nicolae Mircovici.
Când militarii au primit ordin să tragă, printre răniţi a căzut şi medicul Traian Orban. „Am ajuns în Piaţa Libertăţii. Am vorbit cu cordoanele de militari. I-am întrebat de ce trag, că suntem fraţi, sunt copiii noştri, sunt români ca noi. Unii s-au intimidat, le tremura bărbia şi au spus «Noi nu avem muniţie». Erau recruţi, nici nu ştiau să tragă, să se apere. Apoi a căzut unul lângă mine, m-a umplut de sânge pe haine şi pe faţă şi peste tot. Cred că l-au împuşcat în carotidă de a curs atât de mult sânge. Şi atunci m-au împuşcat şi pe mine. Începea să se însereze. În femur, în coapsa stângă m-au împuşcat. Am simţit o durere imensă şi am căzut la pământ. Nişte băieţi m-au dus la o maşină. Era o maşină particulară, o Dacie deschisă la culoare. M-au dus pe mine şi pe încă doi la Spitalul Judeţean. Nu mai ştiu cum a fost drumul, n-am mai ştiut de mine, m-am trezit la spital”, rememorează Traian Orban.
După căderea serii, împuşcăturile care răsunau în toată Timişoara, adesea în rafale, au înfierbântat şi mai mult spiritele. Cordoane de militari şi forţe de Securitate erau plasate în mai multe zone ale oraşului. Coloane de manifestanţi mărşăluiau pe străzi şi erau întâmpinate cu gloanţe sau grenade fumigene. În cartierul Giroc, oamenii au reuşit să blocheze intrarea tancurilor în oraş cu un troleibuz, dar au fost respinşi şi urmăriţi până în scările blocurilor, de militari care trăgeau la întâmplare. În zona centrală, a podului Decebal şi în alte cartiere ale Timişoarei s-a tras în manifestanţii paşnici.
„La capătul străzii de lângă podul Decebal, ne aşteptau un TAB şi trei rânduri de soldaţi. Era clar că nu vom putea trece de ei,” îşi aminteşte Corina Untilă, care avea 18 ani şi era elevă în decembrie 1989. ”Ne-a spus comandantul lor să mergem acasă şi oamenii au spus: «Suntem fraţii voştri, de ce faceţi asta?». Ne-am prins de braţe şi am început să cântăm «Deşteaptă-te, române» şi ne-am îndreptat spre ei. Şi atunci au început să tragă cu puşca. Eram cu un coleg de la şcoală, pe care îl ştiam din vedere. A zis «hai să fugim, că ăştia chiar trag». Nu aveam unde să fugim, pentru că într-o parte era Bega, iar în cealaltă – un gard foarte înalt pe care nu puteam să îl sărim şi în spate erau oameni peste tot. M-am întors spre coleg şi i-am spus «Unde să fugim?», iar în acel moment m-au împuşcat şi pe mine.” Când a ajuns la Spitalul judeţean, erau zeci de răniţi întinşi pe jos, în holul de la Urgenţe. În noaptea aceea, 102 oameni împuşcaţi au fost operaţi de medici.
La ora 3:00, o ploaie torenţială a alungat oamenii în casă, după care generalii Guşă şi Coman, împreună cu secretarul judeţean PCR Ilie Matei au inspectat străzile. Situaţia era sub control.
Pe 17 decembrie 1989, la Timişoara s-au înregistrat 59 de morţi şi sute de răniţi.
– Servicii de creare site web
