Zi de sărbătoare pentru creștinii ortodocși. Cine a fost Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir
26 octombrie 2022 Redacția Replica 0 Comments Izvorâtorul de Mir, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie
Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, ale cărui cinstite Moaște se afla în Catedrala din Tesalonic, este prăznuit de Biserica Ortodoxa în ziua de 26 octombrie. Cu aceasta ocazie, în tot orașul sunt organizate pelerinaje și procesiuni deosebite, iar străzile din jurul catedralei se dovedesc a fi neîncăpătoare pentru mulțimile de credincioși.
„Mare apărător te-a aflat intru primejdii lumea, purtătorul de chinuri, pe tine cel ce ai biruit pe păgâni. Deci, precum mândria lui Lie ai surpat si la lupta îndrăzneț l-ai făcut pe Nestor, așa, Sfinte Dimitrie, pe Hristos Dumnezeul roagă-L să ne dăruiască noua mare mila.”
Sfântul Dimitrie a trăit in secolul al III-lea, în vremea împăraților păgâni Maximian și Diocletian. El nu a slujit în armată, deși iconografia recentă îl înfățișează pe acesta îmbrăcat în haine militare. In vechile icoane si mozaicuri bizantine, Sfântul Dimitrie apare zugrăvit îmbrăcat în haine civile. Se crede ca a fost senator roman.
Pentru ajutorul dat Sfântului Nestor, in lupta sa cu păgânul Lie, si pentru biruințele minunate ale armatei din Tesalonic împotriva păgânilor, Sfântul Mare Mucenic Dimitrie a fost receptat de evlavia poporului drept un ocrotitor al soldaților și al armatei. În cele din urmă, el a început să fie zugrăvit în icoane îmbrăcat în haine de militar.
Conform unor vechi tradiții, Sfântul Dimitrie a fost diaconul episcopului Irineu de Sirmium, acesta din urmă fiind martirizat în data de 6 aprilie 304, din ordinul guvernatorului Probus al Iliricului. După martirizarea Sfântului Dimitrie, petrecută în anul 304, slujitorul sau, Sfântul Mucenic Lup, a reușit să ia orarul diaconesc si inelul sfântului, udate de sângele aceluia. Prin atingerea de odoarele culese de Sfântul Lup, mulți s-au vindecat. Pentru aceasta, împăratul Maximian a poruncit să îi fie tăiat capul și Sfântului Lup, în ziua de 23 august
Se crede că Sfântul Dimitrie a fost înmormântat în cetatea Sirmium, din Serbia, unde a început să săvârșească tot mai multe minuni. În anul 413, în urma vindecării sale minunate, generalul Leontie, guvernatorul Iliricului, a mutat Moaștele Sfântului Dimitrie în Tesalonic, unde a construit o biserică măreață în cinstea sfântului. Ziua de 26 octombrie, când au fost mutate cinstitele Moaște, a devenit ziua de prăznuire a Sfântului Dimitrie.