Jandarmii maramureşeni vor asigura măsurile de ordine publică pe timpul desfăşurării ceremoniei militare şi religioase organizate cu ocazia sărbătoririi „Zilei Drapelului Naţional”, activităţi care vor avea loc sâmbătă, 26 iunie 2021, începând cu ora 09:30 în Piaţa Tricolorului din Baia Mare.
Menţionăm faptul că siguranţa participanţilor va fi prioritatea forţelor de ordine iar în situaţia identificării unor persoane care prin modul de manifestare tulbură ordinea publică sau provoacă la săvârşirea unor fapte antisociale, participanţii sunt rugaţi să nu adere şi să nu sprijine asemenea acţiuni şi să aducă la cunoştinţa jandarmilor despre asemenea situaţii.
De asemenea, jandarmii băimăreni vor participa la aceste activităţi cu personal de asistenţă şi cu un pluton de onor format din subofiţeri, condus de un ofiţer.