Poliţiştii şi procurorii au făcut, în primele 9 luni ale anului, 416 percheziţii domiciliare pentru destructurarea grupărilor de trafic de persoane, fiind cercetate 595 de persoane. datele au fost prezentate, vineri, de Poliţia Română, cu ocazia Zilei europene împotriva traficului de persoane. În urma acţiunilor, au fost indisponibilizate bunuri în valoare de 8,4 milioane de lei, între care 46 de imobile.
Poliţia Română, prin structurile de combatere a traficului de persoane, şi D.I.I.C.O.T. au făcut, în primele 9 luni ale anului, 416 percheziţii domiciliare, pentru destructurarea grupărilor infracţionale specializate în trafic de persoane.
Astfel, sub coordonarea Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T., în primele 9 luni ale anului 2019, poliţiştii au organizat 120 de acţiuni operative.
”Ca urmare a administrării probatoriului, dintre cele 595 de persoane cercetate, 151 au fost reţinute, 139 fiind arestate preventiv, iar faţă de 116 persoane a fost dispusă măsura controlului judiciar sau a controlului judiciar pe cauţiune. De asemenea, au fost indisponibilizate bunuri în valoare de peste 8,4 milioane de lei, printre care 46 de imobile, 32 de autoturisme, 2,3 kg. de aur şi bijuterii din aur, 339.990 de euro şi 268.890 de lei”, a transmis, vineri, Poliţia Română.
În urma emiterii rechizitoriilor de către procurorii D.I.I.C.O.T., au fost destructurate 17 grupuri infracţionale organizate, formate din 90 de membri, dintre care 50 au fost arestaţi preventiv.
În acţiunile desfăşurate, poliţiştii specializaţi în combaterea traficului de persoane au fost sprijiniţi de colegi de la alte structuri centrale şi teritoriale ale Poliţiei Române, dar şi din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, dosarele penale fiind în instrumentarea procurorilor D.I.I.C.O.T.
Autorităţile române au colaborat cu cele din străinătate pentru combaterea traficului de persoane, prin intermediul mai multor structuri.
În instrumentarea cauzelor penale în domeniul traficului de persoane pe plan internaţional, structurile de combatere a criminalităţii organizate au cooperat cu autorităţile corespondente din ţările de destinaţie, sub egida EUROJUST, în cadrul unor Joint Investigation Team – JIT (echipe comune de anchetă) încheiat la nivelul autorităţilor judiciare, respectiv D.I.I.C.O.T., fiind înregistrat un progres semnificativ în ultimii ani.
”Astfel, dacă în anul 2010 exista un singur JIT pe linia traficului de persoane, până în prezent, poliţiştii specializaţi în combaterea traficului de persoane şi procurorii D.I.I.C.O.T. au fost implicaţi în 56 de astfel de investigaţii comune (dintre care 8 semnate în anul 2019) cu Marea Britanie, Germania, Spania, Belgia, Cehia, Danemarca, Elveţia, Franţa, Italia şi Norvegia. În primele 9 luni ale acestui an, în 8 dintre JIT-urile aflate în derulare s-au desfăşurat operaţiuni comune simultane pe teritoriul statelor semnatare, în cadrul cărora au fost efectuate 70 de percheziţii pe teritoriul României şi 27 pe teritoriul celorlalte state semnatare implicate (cu participarea unor poliţişti de combatere a traficului de persoane români), vizând 75 de persoane bănuite”, a mai transmis Poliţia Română.
Data de 18 octombrie a fost desemnată Ziua europeană împotriva traficului de persoane, în contextul asumării pe termen lung a angajamentului Comisiei Europene de a preveni şi combate acest flagel internaţional.
Sursa : news.ro