Ziua în care Papa Francisc a fost sigur că vrea să fie preot: ”Nu voi uita niciodată acea zi. Era 21 septembrie 1953. În Argentina, 21 septembrie este Ziua Studenților…”

Într-o zi de septembrie, în urmă cu 69 de ani, Jorge Mario Bergoglio, care de atunci a devenit Papa Francisc, a fost sigur că vrea să devină preot. Fapt istorisit în cartea „De la săraci la Papă, de la Papa la lume”.

În fruntea Bisericii Catolice de aproape zece ani, Papa Francisc a celebrat mii de liturghii, a rostit tot atâtea omilii și, cu siguranță, a administrat sacramentele la zeci de mii de oameni. O vocație care își găsește originea într-o întâlnire fortuită care a avut loc pe 21 septembrie, în urmă cu 69 de ani, între tânărul Jorge Mario Bergoglio, pe atunci student la chimie, și un preot într-o biserică din Argentina.

Despre această întâlnire a vorbit în cartea ”De la săraci la Papă, de la Papa la lume”, publicată în luna aprilie de Editura Seuil, unde a răspuns liber – și simplu – la o sută de întrebări puse de săracii din întreaga lume. „Cum ați primit chemarea de a deveni preot? “, a întrebat Françoise, o franțuzoaică din Angers. Iată răspunsul lui:

”Nu voi uita niciodată acea zi. Era 21 septembrie 1953. În Argentina, 21 septembrie este Ziua Studenților și eram pe cale să merg la picnic cu colegii mei de an. Am trecut pe lângă biserica San José de Flores și am intrat în ea. Eram catolic practicant. În acea perioadă studiam chimia pentru a deveni medic. Așa că am intrat, iar acolo am văzut un preot necunoscut care tocmai intra în confesional. În acel moment am simțit nevoia de a mă spovedi. Nu știu ce s-a întâmplat sau cât a durat acea mărturisire. După m-am ridicat și am mers acasă, realizând treptat că Dumnezeu mă cheamă. Mi-am continuat viața normală, școala, prietenii, munca de dimineață într-un laborator… Iar în 1956, trei ani mai târziu, am intrat în seminar. Aveam douăzeci de ani. Vreau să vă spun despre acel preot pe care nu l-am cunoscut până atunci că el venea din provincia Corrientes și fusese mai întâi actor de teatru. Era la Buenos Aires pentru a se trata de leucemie. La zece luni după ce ne-am cunoscut, a murit. El era cel care mă ghidase, era cel care mă ajutase. Într-adevăr, am continuat să-l văd. După înmormântarea lui, am mers acasă și am plâns, am plâns. M-am simțit angoasat, aveam un sentiment de abandon. Îmi voi aminti mereu de acele lacrimi. Apoi lucrurile s-au derulat încet. Dar certitudinea s-a născut în acea zi de 21 septembrie 1953. Certitudinea unui dar.”

Sursa e-communio.ro