Dacă o pisică deja s-a alăturat familiei tale sau dacă intenţionezi să adopţi una, iată câteva sfaturi generale despre cum ar trebui să o îngrijeşti.
Factori ca vârsta, nivelul de activitate şi sănătatea fac diferenţa între ceea ce ar trebui sau nu să consume pisicile. Tocmai de aceea, veterinarul este cel care, în urma testelor, va determina care sunt alimentele potrivite pentru pisica ta. De asemenea, pisicile au nevoie de taurină, un aminoacid esenţial pentru sănătatea inimii şi ochilor acestora.
Apa nu este esenţială doar oamenilor, ci şi pisicilor, de aceea este absolut necesar ca acestea să aibă constant bolul curat şi apă proaspătă în el.
Gustările nu ar trebui să reprezinte mai mult de 5-10% din dieta pisicii tale.
Printre alimentele care nu trebuie date pisicilor se numără: alcool, avocado, ouă crude, oase, ceapă, ciocolată şi cafeină, nuci, citrice, drojdie, nucă şi ulei de cocos, sare, struguri şi stafide, usturoi.
Felina ta ar trebui să fie consultată de veterinar cel puţin o dată pe an şi imediat în cazul unei boli sau răni. Pentru o ridicare corectă a pisicii, poziţionează o mână în spatele picioarelor din faţă şi pe cealaltă în faţa celor din spate.
Toate felinele de casă au nevoie de o cutie cu nisip. Aceasta trebuie reumplută şi curăţată frecvent fără produse care conţin amoniac, deodorante sau arome, în special arome de lămâie. Cutia cu nisip trebuie aşezată într-un loc liniştit, uşor accesibil şi nu trebuie mutată decât dacă este absolut necesar. Dacă se doreşte mutarea cutiei, începeţi prin a modifica treptat locul acesteia de la o zi la alta. Dacă pisica refuză să utilizeze cutia, contactaţi veterinarul.
Pisicile au nevoie să zgârie, iar pentru asta asigură-te că achiziţionezi produse special destinate acestui scop. Unghiile pisicii tale ar trebui tăiate o dată la două-trei săptămâni.
În cele din urmă, de la cinci luni, pisica ta poate fi sterilizată pentru ca această să poată trăi mai mult şi mai sănătos.