Vezi VIDEO
Ziua de Dragobete a fost sarbatorita si de zeci de tineri din Baia Mare. Consiliul Local al Tinerilor al municipiului Baia Mare i-a invitat pe baimarenii care iubesc romaneste sa se casatoreasca pentru o zi. Imediat ce au rostit legamantul care i-a legat pentru urmatoarele 24 de ore, tinerii au primit un certificat de casatorie si un buchet de flori. Actiunea a avut loc in Piata Revolutiei din Baia Mare.
Tinerii din Baia Mare au avut astazi ocazia sa se gandeasca la viitor. Consiliul Local al Tinerilor le-a oferit posibilitatea de a deveni sot si sotie pentru urmatoarele 24 de ore. Primii care au acceptat sa sa casatoreasca au fost Vlad si Daiana, un cuplu de tineri indragostiti pentru care Dragobetele are o semnificatie aparte.
“Inseamna exprimarea dragostei fata de persoana iubita si, din pacate, este pacat ca nu se prea sarbatoreste. Valentine’s Day a luat cuvantul in tara noastra”, a declarat Daiana Covaciu.
“Pentru mine Dragobetele inseamna mai mult decat Valentine’s Day si ar trebui sa il sarbatorim toti romanii”, a mai adaugat Vlad Pop.
Manifestarea organizata de Consiliul Local al Tinerilor a fost apreciata de toti cei care au trecut astazi prin Piata Revolutiei. Tinerii nu au ratat astfel ocazia de a-si declara iubirea fata de persoana iubita.
“Tinerii care s-au casatorit pentru o zi au primit un certificat de casatorie valabil 24 de ore iar domnisoarele, doamnele din cuplu vor primi un buchetel de flori din partea Primariei municipiului Baia Mare si a Consiliului Local al Tinerilor”, a declarat Luca Sampetrean, secretar al Consiliului Local al Tinerilor.
Gestul facut astazi de tinerii indragostiti arata faptul ca multe cupluri iubesc astazi romaneste. Nu se stie daca unele perechi vor repeta gestul de azi si in fata unui ofiter de stare civila care ii va uni pentru toata viata.
Sursa: Simona Vasiac