Vezi VIDEO
Astazi, 26 ianuarie 2010, se implinesc 92 de cand in satul oltenesc Scornicesti se naste Nicolae Ceausescu, cel care mai tarziu avea sa devina “cel mai iubit fiu al poporului”, dar si unul dintre ultimii dictatori ai Europei. Dupa evenimentele sangeroase din decembrie 1989, ziua de 26 ianuarie a devenit o zi absolut obisnuita, fara parade si manifestari pompoase dedicate „iubitului conducator”. Cu toate acestea, exista multe persoane pentru care Ceusescu a ramas in sufletul lor „mult iubitul si stimatul conducator”.
Astazi, dupa mai bine de 20 de ani de la revolutie sau lovitura de stat cum spun unii, 26 ianuarie este o zi ca oricare alta, in care lumea merge la serviciu sau isi vede de treburile cotidiene. Exista totusi nostalgici – ce-i drept persoane trecute de prima tinerete – care nu numai ca tin minte ziua de nastere a celui mai iubit fiu al poporului, Nicolae Ceausescu, ci isi exprima nostalgia dupa acea perioada „de glorie” traita.
“ O fost mai bine pe vremea lui Ceausescu. Aveai siguranta zilei de maine, aveai o casa era mai bine. Imi pare rau ca o trebuit sa se sfarseaca asa cum s-o intamplat la revolutie”, spune o doamna din Baia Mare. Si alti maramureseni impartasesc aceeasi opinie. „O scos tara din datorie. Sa fi lasat mai multa libertate traia si amu”, zice un barbat de „peste Deal”, ce nu a vrut sa-si divulge numele, probabil de frica „securitatii”.
„Eram siguri pe salarii, pe ziua de maine, iar tineretul avea loc de munca” sau „Taranii isi puteau vinde atunci produsele” sunt alte regrete exprimate de maramureseni fata de perioada condusa de fostul dictator. Unii dintre nostalgici isi amintesc chiar ca pe 26 ianuarie dupa terminarea serviciului se organizau mese festive pentru cei care erau in partid, iar restul cetatenilor se distrau acasa.
Prin urmare, ziua de 26 ianuarie a capatat in timpul dictaturii “tovarasului” valentele unei sarbatori nationale. Si totusi astazi, doar cei care regreta profund „epoca de aur” se mai duc pe la mormantul fostului dictator sa aprinda o lumanare in memoria acestuia sau canta din cand in cand odele muncitoresti.
Sursa: Calin Dragomir