Adunarea generală a Națiunilor Unite a desemnat ziua de 22 martie 1993, ca fiind prima zi Mondială a Apei, iar de atunci aceasta a fost sărbătorită anual. “Apa pentru toți” este tema zilei Mondiale a Apei 2019, conform ONU și UNESCO.
Cu această ocazie societatea VITAL S.A. a organizat pentru a doua oară Ziua Porților Deschise la Stația de epurare a apelor uzate din Baia Mare inaugurate în 2016, în urma modernizării prin investițiile finanțate de către Uniunea Europeană, prin Programul Operațional Sectorial Mediu. Această investiție fiind a doua etapă de modernizare după implementarea programului ISPA.
În perioada 21- 22 martie 2019 porțile Stației de tratare a apelor uzate din Baia Mare sunt deschise pentru ca toți clienții societăţii sau cei interesați și implicați în problemele de mediu să poată avea ocazia să se documenteze în direct asupra modalităților și proceselor legate de epurarea apelor uzate provenite din aglomerările umane.
Cei care au răspuns invitației au fost cei 400 de elevi de la școli și colegii atât din Baia Mare, cât și din localitățile Tăuții de Sus, Recea și Boiu Mare, dar și reprezentanți ai Primăriei din comuna Fărcașa. Aceștia din urmă au dorit să vadă îndeaproape modul în care funcționează o stație de epurare a apelor uzate, dotată la cele mai înalte standard.
Elevii au fost surprinși de dimensiunea și complexitatea proceselor tehnologice din stația de epurare și totodată de aparatura și complexitatea metodelor de laborator de ultimă generație în procesul de epurare a apelor uzate. Ca dovadă au făcut comparație între apa uzată care intră și apa care iese din stația de epurare și este deversată în râul Săsar.
Elevii au putut vedea „pe viu” ce se întâmplă cu şervețelele umede, cârpele, dar și alte obiecte care sunt aruncate în vasul WC sau direct în sistemul de canalizare și care, dacă nu colmatează rețeaua, ajung în stația de epurare. Aceste obiecte, odată ajunse în stație, pot produce defecțiuni majore ale echipamentelor și utilajelor. Punctul forte al vizitei a fost însă laboratorul de apă uzată, unde au putut să vadă protozoare flagelate simple (Vorticela), protozoare ciliate (Aspidisca) rotifere (bdeloid rotifer – ursulețul nămolului).
În a doua zi un grup de elevi de clasa I și-a exprimat dorința de a planta 30 de pomi, în incinta stației de epurare Baia Mare, pentru a sărbătorii într-un mod mai aparte Ziua Mondiala a Apei. Fiecare elev a plantat un pom, pentru un mediu mai sănătos și un aer mai curat în orașul său. Materialul săditor a fost pus la dispoziția școlii de către Direcția Silvică Baia Mare fiind etichetați cu numele elevilor, al școlii și anul plantării. Cu siguranță la următoarele vizite o să regăsească cu plăcere pomii plantați.
Cum grija față de mediu înseamnă și grija față de ce se aruncă în canal, fiecare participant a primit un pliant cu indicații și contraindicații în ce privește utilizarea canalizării.
Trebuie conștientizat că eforturile și cheltuielile cu privire la procesele de epurare a apelor uzate menajere sunt mai mari decât cele asociate tratării apelor în vederea potabilizării, dovadă fiind complexitatea și mărimea construcțiilor și tehnologiilor implementate în modernizarea stațiilor de epurare.
Stația de epurare a apelor uzate din Baia Mare este amplasată la limita de vest a orașului, pe malul stâng al râului Săsar, este o stație mecano-biologică (tratarea biologică avansată a azotului şi carbonului, precum şi tratarea chimică a fosforului), fiind proiectată pentru o capacitate de 163.300 locuitori echivalenți și asigură epurarea apelor uzate colectate din aglomerarea Baia Mare.
Deși acțiunea „Porți deschise” s-a derulat în perioada 21–22 martie, porțile obiectivelor administrate de societatea Vital vor rămâne deschise și în perioada următoare pentru toți cei care doresc să se familiarizeze cu procesele de tratare a apei și de epurare a apelor uzate.