Agenţia Naţională Antidrog (ANA), prin Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Maramureș, se alătură Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) pentru marcarea Zilei Mondiale fără Tutun (31 mai), prin organizarea, la nivel naţional, de activităţi de informare, sensibilizare şi conştientizare în mediul şcolar sau în comunitate, activităţi de petrecere a timpului liber şi de formare de abilităţi de viaţă sănătoasă.
În fiecare an, la data de 31 mai, Organizaţia Mondială a Sănătăţii, alături de parteneri, desfăşoară la nivel mondial ample campanii de informare pentru a sublinia riscurile pentru sănătate asociate consumului de tutun şi pentru a promova politicile sociale de reducere a consumului.
Anul acesta, Ziua Mondială Fără Tutun, având ca temă ”Tutunul și bolile cardiovasculare”, este dedicată asocierii între consumul tutunului și bolile cardiovasculare, campania propunându-și conștientizarea asupra:
- legăturii între consumul tutunului și bolile cardiovasculare, incluzând infarctul, care în acest moment reprezintă cauza principală a mortalității;
- activităților fezabile și măsurilor pe care instituțiile guvernamentale și populația le pot demara pentru a reduce riscul asocierii între consumul de tutun și riscurile asupra sănătății inimii.
Ziua Mondială fără Tutun 2018 coincide cu o serie de inițiative globale și oportunități care vizează epidemia tutunului, astfel că în acest an, campania va evidenția impactul pe care îl are consumul de tutun asupra sănătății cardiovasculare a oamenilor din toată lumea. Consumul de tutun este un factor de risc important pentru dezvoltarea bolilor de inimă coronariene, a infarctului și a bolilor vasculare periferice.
Obiectivele campaniei de marcare a Zilei Mondiale Fără Tutun 2018 îşi propun să sublinieze legătura dintre consumul de tutun și bolile cardiovasculare, să crească gradul de conștientizare globală privind riscurile bolilor cardiovasculare ale consumatorilor activi și pasivi şi să creeze oportunități de promovare a sănătății inimii, prin protejarea oamenilor de produsele din tutun.
În calitate de coordonator naţional al politicilor publice în domeniul reducerii cererii şi ofertei de droguri, ANA susţine, prin demersurile sale, organismele internaţionale cu rol similar, motiv pentru care, şi în acest an, Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Maramureș va desfășura – în școală și comunitate – activităţi de sensibilizare şi informare cu privire la efectele nocive asociate fumatului.
***
Consumul de tutun și bolile cardiovasculare
Bolile cardiovasculare sunt pe primul loc ca și cauză a mortalității în lume, iar fumatul activ și pasiv contribuie cu 12% la mortalitatea cauzată de acestea. Consumul de tutun este pe locul 2 ca și cauză directă a bolilor cardiovasculare, după presiunea foarte ridicată a sângelui.
Epidemia globală a tutunului este responsabilă pentru moartea a 7 milioane de persoane anual, din care 900.000 sunt fumători pasivi.
Măsurile propuse de Organizația Mondială a Sănătății sunt aliniate convenției cadru privind controlul tutunului și includ:
- Monitorizarea consumului de tutun și a politicilor de prevenire;
- Protejarea populației de expunerea la fum, prin interzicerea totală a fumatului în spații publice închise, mijloace de transport în comun și la locurile de muncă;
- Oferirea de ajutor pentru renunțarea la fumat;
- Avertismentele privind riscurile fumatului pe pachetele de țigări, prin editarea cu design standard, incluzând elemente grafice cu privire la riscurile asupra sănătății și implementarea de campanii eficiente mass-media cu privire la riscurile fumatului activ și pasiv;
- Aplicarea de interdicții asupra oricăror forme de promovare a produselor din tutun;
- Creșterea taxelor asupra produselor din tutun pentru a le face mai greu accesibile.