În fiecare an, pe 27 martie, este sărbătorită Ziua Mondială a Teatrului, iar la Teatrul Municipal Baia Mare va fi o srbătoare mai aparte.
„Anul acesta, am decis să organizăm cu această ocazie și Ziua Porților Deschise la Teatrul Municipal Baia Mare. Cei mai mulți dintre dumneavoastră cunoașteți sălile de spectacol și scena, dar noi dorim să vă arătăm și ce se întâmplă în spatele lor, atunci când pregătim un spectacol.
Așadar, pe 27 martie, de la ora 18.00, vă așteptăm în foaier, de unde vom porni într-o plimbare prin culisele teatrului!
Ziua Porților Deschise este cel mai bun moment pentru a vă prezenta o scurtă poveste a teatrului nostru. Cabinele în care se pregătesc actorii, atelierele în care se fabrică decorul, sala de coregrafie, unde se antrenează corpul de balet al teatrului, orchestra, dar și alte locuri secrete, își deschid ușile pentru dumneavoastră.
Vă vom duce pe scenă și vă vom prezentă arsenalul tehnic, dar și trucuri ale meseriei. La final, veți asista la o repetiție a spectacolului ”Migraaanți!!!” de Matei Vișniec, în regia lui Radu Dinulescu, spectacol care va avea premiera pe 31 martie.
Vă așteptăm cu emoție și bucurie! Intrarea este liberă!”, spun organizatorii.