Consiliul Judetean Maramures va marca anul acesta Ziua Nationala a Romaniei si in Marea Britanie, printr-o serie de evenimente la care vor lua parte, printre altii, Ansamblul Folcloric National Transilvania, Florentina si Petre Giurgi si Dumitru Dobrican.
Potrivit oficilailor Consiliului judetean Maramures manifestarile vor debuta pe 1 decembrie, ora 12:00 cu Arborarea Drapelului Național al României la Brent Civic Centre. Va fi intonat Imnul Național, iar ulterior toti cei prezenti , inclusiv oficialitățile londoneze și cele din România, vor fi invitati sa se prinda intr-o Horă a Unirii.
Pe 2 decembrie este programata o intâlnire cu românii din Marea Britanie începând cu ora 13:00, la Sudbury Primary School, în Londra, in cadrul acesteia fiind programate momente artistice susținute de Ansamblul Folcloric Național Transilvania, Florentina și Petre Giurgi, Dumitru Dobrican, Florin Gherman, Anamaria Gherghel, trupa de copii Aleni Dance, trupa de copii de la școala românească AlexZ și un recital susținut de Grupul „Suflet de Copil” de la Paraclisul Episcopal Borehamwood.
Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Maramureș în colaborare cu organizația Romanian Women in UK, cu sprijinul Ambasadei României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.
Vă așteptăm cu drag!