Acţiunea „Ziua Porţilor Deschise” ocupă un loc deosebit de important în şirul manifestărilor organizate cu ocazia aniversării a 168 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române. Şi în acest an, Jandarmeria Maramureş vă invită să îi treceţi pragul în ziua de joi, 29 martie a.c., începând cu orele 10.00, la sediul din municipiul Baia Mare de pe bulevardul Unirii numărul 34.
Devenită deja tradiţională, această activitate are ca scop apropierea de comunitate, respectiv validarea locului şi rolului instituţiei şi a jandarmului în arhitectura societăţii actuale, ca structură fundamentală, profesionistă, aflată în slujba cetăţeanului şi a legii.
Sunt aşteptaţi elevii cu care jandarmii au desfăşurat activităţi pe linia prevenirii faptelor antisociale, studenţi şi tineri absolvenţi de liceu, grădiniţele şi elevii ciclului primar/ gimnazial din Baia Mare şi din alte localităţi şi nu în ultimul rând elevii din ciclul liceal.
Activităţile propuse de către Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Maramureş sunt prezentarea unor exerciţii demonstrative cu câinii de serviciu şi alte exerciţii specifice jandarmilor, prezentarea tehnicii auto şi a mijloacelor din dotare precum şi prezentarea condiţiilor de recrutare şi avantajele alegerii profesiei de jandarm pentru cei care vor să urmeze cursurile instituţiilor militare de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne.