Acum 10 ani Parlamentul adopta legea nr. 93 din 2014 prin care se instituia – Ziua Şcolii Ardelene – sărbătoare publică, marcată, în fiecare an, la data de 11 octombrie. În primii ani după adoptarea acesteia mai apăreau articole prin presă. Acum în afara parohiilor noastre nimănui nu-i pasă.
Conform legii în această zi autoritățile locale POT să organizeze manifestări pentru marcarea acestei zile. POT dar nu VOR! Nu voiesc să facă nimic pentru că ar trebui să vorbească despre corifeii Bisericii Române Unite, despre Biserica Greco-Catolică. Ori regimul de acum împletit strâns cu Biserica Ortodoxă are la fel ca în 1948 interesul ca Biserica Greco-Catolică să dispară cu totul iar ortodocși să se prezinte ca urmașii legitimi ai greco-catolicilor. Procesul continu de furt de identitate și de falsificare a trecutului ar fi disturbat de marcarea Zilei Scolii Ardelene. Așa că vorbim despre orice alte lucruri sărbătorim mai vârtos „Ziua națională a produselor tradiționale românești” – suprapusă ulterior peste „Ziua Școlii Ardelene” cu scopul precis de a acoperi și duce în derizoriu momentul în care ar fi trebuit să celebrăm momentul de trezire la conștiință a românilor și reîntoarcerea la sânul Bisericii mamă.
Iniţiativa acestui proiect legislativ i-a aparţinut spre cinstea lui reprezentantului Uniunii Democratice a Slovacilor şi Cehilor din România, deputatul bihorean Adrian Miroslav Merka. Deci nu s-a găsit, nici atunci un român interesat în Parlamentul României.
„De-a lungul istoriei şi a formării statului român a fost esenţial aportul modului de gândire occidental (…) precum şi al ideologiilor filosofice, politice şi culturale din Europa vestică. Un rol fundamental în promovarea acestor idei culturale şi politice l-a avut mişcarea ideologică şi culturală cunoscută sub numele de Şcoala Ardeleană. Elitele româneşti ardelene ale secolului au contribuit la fundamentarea unei construcţii identitare a naţiunii române moderne.” se arată în expunerea de motive.
În zilele noastre exact „aportul modului de gândire occidental (…) precum şi al ideologiilor filosofice, politice şi culturale din Europa vestică” – este ceea ce îi deranjează pe politrucii populiști cocoțați în vârful tuturor partidelor și care pocnesc cu zgomot în harmalaia informațională pe orice alt subiect în afară de acesta. În și mai mare măsură îi deranjează pe conducătorii Bisericii ortodoxe ajunși mai puternici ca niciodată. Niște ayatolahi ai întunericului și sălbăticiei pravoslavnice.
270 de ani de la deschiderea „Fântânilor Darurilor” de către episcopul Petru Pavel Aron și 10 ani de la instituirea zilei de 11 Octombrie ca sărbătoare națională și știm doar noi.
În Regatul Maramureșului există o triplă alianță! Este clar! Totul este negociat și împărțit! S-au aruncat zarurile și noua ordine...
Citeste mai mult