Tribunalul Maramureş organizează, la data de 25 octombrie 2019, „Ziua Uşilor Deschise”.
Manifestarea se va desfăşura între orele 0830-1200, la Palatul Justiţiei şi la sediul Secţiei I civile a Tribunalului, situat în Baia Mare, pe strada Crişan nr. 3.
Persoanele care vor participa la acest eveniment vor avea posibilitatea de a vizita sediile instanţei într-un cadru organizat, şi de a beneficia de asistenţa unor judecători, care le vor sta la dispoziţie pentru a le însoţi pe parcursul vizitei şi pentru a le oferi îndrumare şi informaţii cu privire la activitatea instanţei şi desfăşurarea actului de justiţie.
Acest tip de manifestare se organizează anual în cadrul instanţelor şi parchetelor din România, precum şi la sediul Consiliului Superior al Magistraturii, cu ocazia Zilei Europene a Justiţiei, sărbătorite la data de 25 octombrie.