Zlatan Ibrahimovic a devenit vineri cel mai în vârstă jucător care a evoluat într-un meci din calificările Campionatului European, de la înfiinţarea acestuia.
Zlatan Ibrahimovic a fost introdus pe teren în minutul 73 al partidei pe care Suedia a disputat-o pe teren propriu cu echipa Belgiei.
La 41 de ani şi 172 de zile, Ibrahimovic a devenit astfel cel mai în vârstă jucător care evoluează într-un meci din calificările Campionatului European.
Atacantul suedez l-a depăşit astfel pe portarul italian Dino Zoff, care a jucat un meci pentru naţionala Italiei, în calificările pentru Euro 1984, la 41 de ani şi 90 de zile.