De vreo 5 ani tot aud povești despre realizarea unui proiect grandios în Baia Mare. E vorba de noul strand. Ieri, însoțit de trei prieteni, am trecut pe la Stadionul Municipal Viorel Mateianu (o alte investiție despre care se tot vorbește și atât) și le-am zis acestora că aici, teoretic, e ștrandul municipal.
Reacția lor nu m-a surprins prea tare pentru că nici unul dintre ei n-au prins ștrandul în funcțiune, dar m-a determinat să fac o vizită în incinta lui și să scriu aceste rânduri. Pe principiul: Dacă se tot vorbește, haideți să vorbim!
Administrația locală a încercat să lămurească povestea aceasta, făcând următorul anunț în septembrie 2020, pe site-ul primăriei Baia Mare: „De peste un an de zile, unul dintre proiectele majore pe care primarul municipiului Baia Mare le-a propus băimărenilor – cel care vizează dezvoltarea, modernizarea și transformarea vechiului ștrand într-un centru acvatic de interes regional – este blocat. Investiția de 20 de milioane Euro, utilă și necesară comunității băimărene, așteaptă încă din 2019 să primească undă verde, însă în ciuda numeroaselor demersuri și solicitări efectuate, municipiul Baia Mare nu a primit nici măcar un semnal pozitiv de la guvernanți…”
Prietenii care m-au însoțit erau dezamăgiți, dar priveau cu un spirit antreprenorial totul. Așa că, am vorbit minute în șir despre: „Câte s-ar putea face acolo?” și despre, miile sau zecile de mii de copii care au învățat să înoate în acel loc. În momentul de față, din câte vedem, nu se face nimic. Totul este lăsat în paragină, de parcă cineva dorește să exploateze masa lemnoasa care crește pe fundul vechilor bazine.
Fără nici un atac, fără nici un interes, punem întrebarea: „De ce nu se dorește realizarea acestui proiect? De ce administrația locală, administrația județeană, cea națională, nu găsesc o soluție prin care băimărenii să aibă un ștrand?” Noi vom aștepta răspunsul, dar până atunci, îi rugăm pe cei responsabili să găsească o soluție cu această zonă. În momentul de față, este un real pericol pentru cei care tranzitează: De la seringi, la pliculețe dubioase și peturi de bere, până la neșansa de a cădea în gol în bazine.
Andrei Buda