Daniel Radcliffe a fost idolul copiilor si al adolescentilor cand l-a interpretat pe celebrul ucenic vrajitor Harry Potter, iar acum ar putea juca rolul unei legende a rockului: Freddie Mercury, solistul grupului Queen, relateaza soirmag.be.
Potrivit unei surse, actorul ar avea si talent de cantaret, de aceea producatorii filmului biografic Freddie Mercury s-ar fi gandit la el. Actorul Sacha Baron Cohen (celebrul Borat), ales initial pentru rol, l-a refuzat in cele din urma pentru ca nu a fost de acord cu scenariul.
Interpretul lui Harry Potter nu a dat inca niciun raspuns. Tinand seama de faptul ca actorul incearca sa scape de imaginea de vesnic adolescent cu bagheta magica (refuza categoric sa joace in urmatorul film inspirat din aventurile lui Harry Potter), s-ar putea sa-si lase deja mustata sa creasca, incheie soirmag.be
Sursa: Agerpres